Relaxare în Maramureș
A mai trecut o Adunare Generală, pe care am bifat-o cu succes pe partea de vot online, cu tot cu raportări și mail-uri de confirmare a voturilor. Duminică seara, calendarul îmi arăta o săptămână întreagă de conced, iar pe AirBnB aveam o rezervare la Casa Valea Vinului, de luni pe vineri.
Zorii zilei de luni mă prind la volan, la cea de-a 3-a sesiune de condus cu instructorul, unde am mierlit-o binișor la niște intersecții și un sens giratoriu. Până la urmă i-am dat de cap, cică întorc volanul destul de bine, dar cu ambreajul încă port o luptă titanică (în sesiunea 4 am reușit să îl țin mai bine în frâu). Termin cu condusul și am timp exact cât să mănânc și să pregătesc bagajul.
Mă pregătesc să plec de acasă, îmi iau rămas bun de la plante și de la laptop (laptop-ul îmi aruncă niște priviri triste, pe sistemul ”da pe mine de ce numă iei?!”, îi zic că așa am decis de săptămâna trecută; el răsuflă a înfrângere), închid ușa și la gară cu noi!
Ne urcăm în Regio 4110, găsim compartiment gol. 5 ore trec ca nevăzute, cu povești și un mail care tot nu intră. Apăs pe trăgaci de câteva ori. Ana apasă și ea.
Ajungem în gară, Vișeul de Jos. Grecu ne așteaptă lângă peron, urcăm bagajele în portbagaj și în douăș de minute suntem sus pe deal, la căsuța din povești.
Chiar e din povești, casă bătrânească restaurată exemplar, cu tot ce ai nevoie, de la baie cu duș, bucătărie cu frigider, plită, oale și vase de poți să ți un MasterCh(i)ef, cuptor cu microunde (și popcorn surpriză). Iar apoi, camera de somn, cu sobă și televizor plat. Poți să îți dorești mai mult?!
Și o prispă din povești, numa bună de prânzul împreună cu câinele, sau de stat la citit, împreună cu pisica.
Tot ce a urmat a fost o relaxare de vis.
Poze la căprițe.
Picnic în lan de flori pe marginea drumului.
Hamac atârnat de copacii care se legănau în bătaia vântului, așteptând furtuna.
Foc la sobă, pentru încălzit picioarele și uscat geaca atinsă de ploaie.
După-amiezi leneșe, ascultând ploaia.
Pahar de vin cu paste, la lumina lumânării.
Pe scurt, am fost să ne relaxăm.
Eu zic că ne-a ieșit destul de bine. Casa lui Radu este de milioane, o recomand din suflet la cei care își doresc o relaxare bine meritată, sus pe deal, la liniște, cu păsărele ciripind și ropot de ploaie lin pe fundal la un film de Netflix.
Ne-am despărțit cu greu de căsuță, am promis că ne mai întoarcem atunci când zgomotul orașului o să vrea să fie înlocuit cu liniște de Maramureș. Grecu ne-a lăsat la gară, unde o venit și mail-ul mult prea așteptat, iar Regio 4114 ne-a condus până în gara din Cluj, alături de un apus superb.
Până data viitoare (am promis că o să scriu mai mult, sper să-mi și iasă).
