De ce îmi este frică?
Mi-am dat seama că îmi este frică.
De ceva pe care nu pot să îl ating sau să îl văd încă, dar îi simt prezența și greutatea apăsătoare, ca o respirație rece în ceafă.
Mi-am dat seama că îmi este frică de necunoscut. De un posibil viitor, ascuns la față, care rânjește larg cu dinți falși și măști pe ochi, așteptând tăcut în negura ce îl înconjoară. Ne așteaptă într-o poziție bine calculată, știind prea multă informație din culise, și fiind legat de prea multe sfori pe care le trage în paralel.
Mi-am dat seama că îmi este frică de ignoranță. De o stare de letargie intelectuală, în care oamenii au uitat, sau poate că nu au aflat până acum, de ororile care s-au întâmplat în trecutul nostru recent, de toate crimele și masacrele care ne-au pătat, cu sânge și fragmente de os, paginile cărților de istorie, atât din țară cât și din toată Europa.
Mi-am dat seama că îmi este frică de izolare. De segregare. De tabere și triburi formate în poporul nostru, care și-au ridicat ziduri de block și turnuri de unfollow, fără a putea comunica sincer și liber, unii cu alții. Iar în interiorul zidurilor noastre, urlăm haotic unii la alții, fără ca ceilalți să ne audă. Suntem așa de mulți care ne dorim exact același lucru, că am ajuns să ne pierdem în detalii și nuanțe fine, de moment.
Mi-am dat seama că îmi este frică de renunțare. De compromis și de momentul acela în care ți-ai plecat capul și ai oftat adânc în piept. Acel moment in care simți că sabia ți-a părăsit încleștarea mâinii, iar steagul care flutura mândru adineaori, este acum călcat și terfelit de bocanci plini de noroi și zăpadă. Un vid răcoros îți învelește stomacul și simți cum ura tuturor celor care au suferit timp de sute de ani, încearcă să îl umple. Dar deja e prea târziu.
Mi-am dat seama că îmi este frică.
Și mi-am dat seama că pot să spun asta cu verticalitate. Cu spatele drept și cu capul sus. Cu voce tare și corect articulat. Cu pumnul în piept și mâna pe steag. Cu încredere. Și cu mândrie. În speranța că frica din ochii mei, poate fi văzută și de frica din ochii celuilalt.
Așa să ne ajutăm noi pe noi, și mai apoi Dumnezeu.
