Scouts & Guides I/O

Și am pornit! Destinația finală: Gilwell Park, Waltham Abbey, London, UK.

Încântarea și entuziasmul de a participa la Scouts & Guides I/O nu își mai au locul, astâmpăr nu mai am, vreau odată să ajung și să cunosc pe ceilalți cercetași, din alte organizații naționale, care fac același lucru pe care îl fac și eu. Un eveniment de care am auzit anul trecut, în timp ce eram, împreună cu Diana, Alexandra și Diana la MOVIS. Din povești și alte paragrafe formulate cu scop de descriere, se spune că acest eveniment își dorește să aducă împreună cercetași care aduc o contribuție în domeniul IT sau al Comunicării (Information and Communication Team – ICT), pentru a împărtăși idei, cunoștințe, expertiză și inspirație. Domeniul este destul de vast și permite participarea atat a persoanelor care se ocupă de managementul intern al echipelor ICT, cât și al persoanele tehnice sau din domeniul comunicațiilor.

Keywords: membership data and management, volunteer management and engagement, programme, e-learning, social media, software and service development, security.

Ora 4:30 AM, pornim în călătorie. Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj, Aeroport Luton Londra, autobuz până în Victoria Station. Spre seară (5:00 PM) ne urcăm în metrou, South Kensington Station până la Liverpool Street, apoi într-un tren până în Chingford. Orientare pe Google Maps cu 1% baterie, iar în 45 de minute de mers pe jos suntem, într-un final, la Giwell Park. Nu am cuvinte să descriu sentimentul din acel moment, dar aș putea să îl compar cu momentul primirii eșarfei sau când mi-am depus promisiunea. Un lucru e cert, acel sentiment a ținut mult și bine, timp de 4 zile.

Începem seara cu o cafea și dulciuri. Jocul de cunoaștere ne testează perspicacitatea, iar cina târzie formează primele conexiuni. Discuții până în miez de noapte, care sunt întrerupte doar de somnul care ne apasă puternic.

A doua zi începem în forță, cu prezentări Pecha Kucha și o expunere de excepție a lui Tom Lillywhite despre impactul mediilor sociale și al interacțiunilor digitale în cercetășie.

Tom Lillywhite

Urmează ”Târgul Posterelor” unde fiecare organizație își prezintă structura actuală a departamentelor de ICT, un moment prielnic de a afla mai multe detalii despre managementul voluntarilor și a soluțiilor tehnice din fiecare țară. Înainte de prânz suntem invitați la două sesiuni de ateliere, participând personal la cele de ”Continuity in ICT”, unde am dezbătut varii situații și probleme întâlnite la nivel național de cercetașii din Grecia, reprezentați de Michalis Michalos; al doilea atelier a dezbătut subiectul de General Data Protection Regulation (GDPR), o reformă a Uniunii Europene care va fi pusă în practică din luna mai a anului viitor.

Spre Gilwell Archives

Cu stomacul plin, plecăm în expediție prin Gilwell Park, cu o oprire la Centrul Internațional. Aici urmează … Surpriza! Direct din arhivele Gilwell Park, sunt afișate în fața noastră o sumedenie de obiecte care aveau de vreo trei ori media de vârstă a participanților la conferință. Admirăm cu entuziasm și mare grijă (purtând mănuși chirurgicale) toate obiectele; eu fac poze și ascult atent detaliile fiecărui obiect. Sunt pur și simplu fascinat.

În continuare, câteva obiecte cu valoare inestimabilă pentru cercetășia din întreaga lume:

Manuscrisul original ”Scouting for Boys”
Pălăria lui B.P.
Cele șase woodbeads ale lui B.P.
Silver Wolf Award

Întorși în Branchet Lodge, ne rezumăm programul și împărtășim povești ”de război” (de la servere de producție care iau foc până la probleme media serioase). Programul de seară ne este oferit de grupul de Diversitate și Incluziune, unde timp de două ore râdem cu poftă în cadrul activităților care dezbat subiectele pertinente, propuse de organizatori.  

A doua zi, după un somn bine meritat, luăm micul dejun și pornim spre activități. Momentele zilei:

  • Teach IT – 10 minute, predat viteză, subiecte variate și interesante din domeniul ICT.
  • Gilwell Walk – explorarea parcului și a istoriei acestuia, din perspectiva unui lupișor; la final primim stickere.
Gilwell Walk
Gilwell Walk

După-amiază avem parte de a doua prezentare de excepție, din partea lui Ed Jellard, fondatorul și dezoltatorul principal al platformei ”Online Scout Manager”, sistemul de management al membrilor folosit de asociațiile Scout din Marea Britanie, Irlanda și alte câteva țări. Luăm notițe peste notițe, ascultăm cu atenție, iar la finalul aplauzelor intense, primim răspunsurile întrebărilor noastre arzătoare.

Soarele apune, iar Kevin Camilieri susține o prezentare care detaliază stragia și planul de creștere și suport al Regiunii Europene Scout. La final, suntem invitați să contribuim la continua dezvoltare și integrare a strategiei, prezentând punctul nostru de vedere asupra anumitor întrebări de interes actual. A fost un proces productiv din care au rezultat o multitudine de soluții și o dorință acerbă de a contribui pe viitor la dezvoltarea ariilor de ICT din regiunea europeană Scout.

Kevin Camilieri

Seara luăm cina în familie și fiind ghiftuiți, pornim în aventură prin Gilwell, în echipe de trei. Având la dispoziție doar telefoanele mobile, mintea ageră și bilețele criptate cu coordonate geografie, suntem provocați să ne croim drumul prin noapte și să găsim restul de bilețele care, la finalul expediției, ne vor dezvălui indiciul secret. După aproximativ două ore de plimbat, ne curățăm bocancii de noroi și intrăm la căldură. Pieter ne anunță că urmează un moment foarte important, atât pentru rețeaua Scouts & Guides I/O, cât și pentru el, personal. Pieter-Jan Maesen a susținut și organizat toate cele șase ediții anterioare ale conferinței, ocupând poziția de coordonator al echipei. Ne-a povestit drumul parcurs până în acel moment, presărat cu amintiri minunate și o multitudine de oameni noi pe care a avut plăcerea să îi cunoască și să lucreze alături de ei. Urmează momentul votului, iar Sébastien Bartoli este ales, în unanimitate, ca și noul coordonator al rețelei Scouts & Guides I/O.

Pieter-Jan Maesen și Sébastien Bartoli

Ultima zi, ultimile prezentări și Pecha Kucha, împachetat, evaluare și închidere. Cu greu ne luăm rămas bun unii de la alții și pornim fiecare pe drumurile noastre (desigur, nu înainte să vizităm Scout Shop-ul). A fost o experiență de neuitat, în tărâmul magic al Gilwell-ului, în urma căreia am umplut bagajul de cunoștințe cu o multitudine de informații noi, metode, unelte și documentație, dar cel mai important, cu prieteni noi și un sentiment extraordinar de apartenență.

Gata Oricând!

Florin Tomozei, cercetaș

Organizația Națională ”Cercetașii României”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *